schiptru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCHÍPTRU, schiptre, s. n. (
Înv.) Sceptru. – Din
sl. skiptru.schiptru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)schíptru (
înv.)
s. n.,
art. schíptrul; pl. schíptreschiptru (Dicționaru limbii românești, 1939)schíptru V.
sceptru.schiptru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)schiptru n. sceptru (formă arhaică):
cu schiptru ’n mână EM. [Gr. mod.].
schiptru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCHÍPTRU, schiptre, s. n. (
înv.) Sceptru. — Din
sl. skiptru.