schilod (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCHILÓD, -OÁDĂ, schilozi, -oade, adj. (Despre ființe) Cu unul sau mai multe membre mutilate sau anchilozate ori deformate de o infirmitate; (despre membre) mutilat, ciuntit, deformat, anchilozat; schilav, schilăvos. –
Et. nec.schilod (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)schilód (-oádă), s. f. –
1. Beteag, paralitic. –
2. Diform, desfigurat, slut. –
Var. schilog, schinol. Schilog este o
var. a lui
schilav, cu schimb de
suf.; de aici s-a trecut la
schilod, printr-o evoluție fonetică inversă cu cea din
putred ›
putrezi ›
putregai sau din
repede ›
repezi ›
repeguș. Der. directă din
chilă (Geheeb 33), sau din
ngr. *σϰέλώδης, de la σϰέλος „coapsă” (Bogrea,
Dacor., III, 736), nu este probabilă.
Rus. skiljaga „cerșetor, vagabond”, pe care Vasmer, II, 637, o consideră de origine necunoscută, provine din
rom. schilog. Der. schilodi (
var. schilogi, schidoli),
vb. (a beteji, a mutila, a ciunti);
schilodeală (
var. schilogeală, schilozeală, schilodenie, schilozenie),
s. f. (invaliditate, paralizie).
schilod (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)schilód adj. m.,
pl. schilózi; f. schiloádă, pl. schiloádeschilod (Dicționaru limbii românești, 1939)schilód, -oádă adj. (din ◊
schilov, schilav). Cĭunt orĭ olog.
Fig. Mutilat, pocit, diform:
versuri schiloade. – Și
schidól (vest) și
schilóg (est). Cp. cu
sbobonov și
-nog și
Topolog din
-lov.schilod (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)schilod a. ciung. [Și
schidol: origină necunoscută].
schilod (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCHILÓD, -OÁDĂ, schilozi, -oade, adj. (Despre ființe) Cu unul sau mai multe membre mutilate sau anchilozate ori deformate de o infirmitate; (despre membre) mutilat, ciuntit, deformat, anchilozat; schilav, schilăvos. —
Et. nec.