schelălăi(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) SCHELĂLĂÍ vb. IV. v. chelălăi.
schelălăi(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) *schelălăí(a ~) vb., ind. prez. 3 schelắlăie, imperf. 3 sg. schelălăiá; conj. prez. 3 să schelắlăie
schelălăi(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) SCHELĂLĂÍ, pers. 3 schelắlăie, vb. IV. Intranz. A chelălăi. — Pref. s- + chelălăi.
schelălăì(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) schelălăì v. a chelălăi: (câinii) schelălăesc sălbatic, rod oasele deoparte AL. [V. chelălăì].