sceptru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦
Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. – Din
fr. sceptre, lat. sceptrum.sceptru (Dicționar de neologisme, 1986)SCÉPTRU s.n. Un fel de baston împodobit, care se poartă ca semn al autorității. ♦ (
Fig.) Demnitate, putere, mărime, domnie. [Pl.
-re, -ruri (s.m.)
-ri. / cf. fr.
sceptre, lat.
sceptrum, gr.
skeptron – baston].
sceptru (Marele dicționar de neologisme, 2000)SCÉPTRU s. n. baston împodobit, purtat de suverani, ca însemn al puterii lor. ◊ (fig.) demnitate, putere, mărire; domnie. (< fr.
sceptre, lat.
sceptrum)
sceptru (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)scéptru (-re), s. n. – Baston, simbol al autorității. –
Var. înv. schiptru. Mr. schiptru. Lat. sceptrum (
sec. XIX), și
var. din mgr. σϰήπτρον (Murnu 50),
cf. sl. skiptrŭ (Vasmer,
Gr., 133).
Sec. XVII.
sceptru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scéptru s. n.,
art. scéptrul; pl. scéptresceptru (Dicționaru limbii românești, 1939)* scéptru n., pl.
e (lat.
sceptrum, vgr.
skêptron). Un fel de baston saŭ măcĭucă care e insigna suveranitățiĭ.
Fig. Suveranitate, domnie:
a ambiționa sceptru. Superioritate:
Anglia ține sceptru mărilor. Sceptru de fer, domnie aspră și despotică. – Vechĭ
schiptru (ngr.
skiptron, vsl.
skiptrŭ). V.
buzdugan, topuz.sceptru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sceptru n.
1. baston de comandă, semn al puterii supreme;
2. fig. autoritate suverană, regalitate:
a ambiționa un sceptru; 3. superioritate:
Englezii posed sceptrul mărilor.sceptru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦
Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. — Din
fr. sceptre, lat. sceptrum.