sceptic - explicat in DEX

sceptic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

sceptic (Dicționar de neologisme, 1986)
SCÉPTIC, -Ă adj. Care nu crede nimic, care se îndoiește de orice. // s.m. și f. Adept al scepticismului. [< fr. sceptique, cf. gr. skeptikos < skeptomai – examinez].

sceptic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SCÉPTIC, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) care nu crede nimic, care se îndoiește de orice. 2. (adept) al scepticismului. (< fr. sceptique)

sceptic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

sceptic (Dicționaru limbii românești, 1939)
* scéptic, -ă adj. (lat. scépticus, vgr. skeptikós, d. sképtomai, mă uĭt atent, mă gîndesc. V. schepsis, scop). Adept al scepticizmuluĭ. Pin ext. Care se îndoĭește de toate, care nu crede ușor: spirit, scriitor sceptic. Adv. În mod sceptic.

sceptic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sceptic a. și m. care se îndoiește de toate.

sceptic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). — Din fr. sceptique.