scârțâitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj.,
s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit
1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit
2.
2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături.
3. S. f. Hârâitoare.
4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel
(Polycnemum arvense). [
Pr.:
-țâ-i-. –
Var.:
scârțiitór, -oare adj.] –
Scârțâi +
suf. -tor.