scârbă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCẤRBĂ, scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊
Loc. vb. A-i fi (sau
a i se face)
cuiva scârbă sau
a-l prinde (ori
a-l cuprinde)
pe cineva scârba (sau
o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (
1) sau,
p. ext., spaimă, groază.
2. (
Fam.) Epitet pentru o ființă murdară, dezgustătoare sau josnică, mârșavă;
p. ext. epitet pentru o ființă neînsemnată. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. ♦ (La
pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături.
3. (
Reg.) Întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire.
4. (
Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din
sl. skrŭbĩ.