scarabeu - explicat in DEX

scarabeu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCARABÉU, scarabei, s. m. 1. Insectă din ordinul coleopterelor, cu corpul lat și turtit, de culoare neagră, cu capul și cu picioarele dințate, care se hrănește cu excremente (Scarabeus sacer). 2. Pecete, piatră gravată, bijuterie care înfățișează un scarabeu (1). – Din fr. scarabée, lat. scarabaeus.

scarabeu (Dicționar de neologisme, 1986)
SCARABÉU s.m. Insectă din familia coleopterelor, cu corpul turtit, acoperit cu o carapace cornoasă de culoare neagră și cu antenele dințate. ♦ Amuletă de forma acestei insecte având pe dos o inscripție hieroglifică. [< fr. scarabée, cf. lat. scarabeus].

scarabeu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SCARABÉU s. m. 1. insectă coleopteră coprofagă, cu corpul turtit, acoperit cu o carapace cornoasă, neagră și cu antenele dințate. 2. pecete, piatră grafată, bijuterie, amuletă înfățișând o asemenea insectă, simbol al reînvierii la vechii egipteni. (< lat. scarabaeus, fr. scarabée)

scarabeu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
SCARABEU (‹ fr., lat.) s. m. Denumire dată insectelor coleoptere din genul Scarabaeus, coprofage, cu corpul negru, lățit și turtit, răspândite în N Africii, Asiei Anterioare și Centrale și în E Europei. Pentru a asigura dezvoltarea larvelor, formează mici bulgări sferici de bălegar pe care îi rostogolesc apoi în adăposturi anume pregătite. În Egiptul antic s. din specia Scarabaeus sacer era considerat sacru.

scarabeu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scarabéu s. m., art. scarabéul; pl. scarabéi, art. scarabéii

scarabeu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scarabeu m. insectă ale cării aripi sunt acoperite cu un fel de teacă cornoasă, ca gândacii.

scarabeu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCARABÉU, scarabei, s. m. 1. Insectă din ordinul coleopterelor, cu corpul lat și turtit, de culoare neagră, cu capul și cu picioarele dințate, care se hrănește cu excremente (Scarabeus sacer). 2. Pecete, piatră gravată, bijuterie care înfățișează un scarabeu (1). — Din fr. scarabée, lat. scarabaeus.

scarabeŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
* scarabéŭ m. (lat. scarabéus, din vgr. skarábeios, cărăbuș). Cărăbuș.