scăpăta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I.
Intranz. 1. (
Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la
pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii).
2. A sărăci. –
Lat. *excapitare.