scap (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCÁP, scapi, s. m. (
Bot.) Tijă florală de obicei lipsită de frunze; peduncul. – Din
fr. scape.scap (Marele dicționar de neologisme, 2000)SCAP s. m. 1. tulpină, pețiol, peduncul al unei plante; peduncul floral, fără frunze, care se dezvoltă direct pe sol. 2. articol, segment bazal la antena unor insecte. (< fr.
scape)
scap (Dicționaru limbii românești, 1939)scap și
scăp, a
scăpá v. tr. (lat.
* ex-cappare, d.
cappa, manta cu glugă, adică, „a ĭeși din manta, a scăpa”; it.
scappare, pv. sp. pg.
scapar, fr.
échapper. D. rom. vine rut.
skapaty. V.
capelă). Liberez, salvez, mîntuĭesc, zmulg din pericul;
șĭ-a scăpat copiiĭ din incendiŭ, l-a scăpat de (saŭ
de la)
moarte, l-a scăpat de boală și de sărăcie. Nu pot să maĭ țin, țin răŭ în cît îmĭ cade din mînă saŭ fuge:
a scăpa paharu, calu, hoțu, (fig.)
vorba. Perd, nu apuc:
a scăpa trenu, hoțu, ocaziunea. V intr. Rămîn neatins (nevătămat), nu-s lovit de pericul:
a scăpa de moarte, de faliment, de amendă, de războĭ, de boală (fie că m’a apucat războĭu saŭ boala, fie că numaĭ m’a amenințat). Mă liberez din, mă desfac de, fug, evadez:
a scăpa de datoriĭ, de grijĭ, din războĭ, din închisoare, din grajd, din lanțurĭ, de supt pază. Uĭt, nu pot prinde cu memoria (după fr.):
o vorbă, un nume care îmĭ scapă. V. refl. Mă desfac, mă liberez:
m’am scăpat de grijĭ, ni pot să mă scap de acest cerșitor. Cad (cînd mă țin agățat):
m’am scăpat, dar n’am căzut răŭ. Nu-mĭ maĭ pot ținea (urina):
copilu s’a scăpat în pat. A scăpa teafăr, a rămînea nevătămat.
A scăpa ușor saŭ
ĭeftin, a ĭeși cu puțină pagubă dintr’un pericul.
A scăpa cu fața curată, a ĭeși necompromis dintr’o afacere.
A scăpa din vedere, a trece cu vederea, a omite, a uĭta.
Trans. Bucov. Nu-mĭ scapă a, n’am gust să.
scap (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCAP, scapi, s. m. (
Bot.) Tijă florală de obicei lipsită de frunze; peduncul. — Din
fr. scape.