scânteiuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCÂNTEIÚȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (
1).
II. (
Bot.)
1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (
2), ochișor (
2)
(Angallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene
(Gagea arvensis). 3. (La
pl.) Brumărea. [
Pr.:
-te-iu-] –
Scânteie +
suf. -uță.