scânteia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCÂNTEIÁ, pers. 3
scânteiază, vb. I.
Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic).
2. A împrăștia scântei. [
Pr.:
-te-ia] – Din
scânteie.