scânteietor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea
fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦
Fig. Extrem de inteligent. [
Pr.:
-te-ie-] –
Scânteia +
suf. -ător.