scalpel - explicat in DEX

scalpel (Dicționarul limbii române contemporane, 1980)
SCALPÉL, scalpele, s.n. Bisturiu cu tăișul convex, folosit la disecție.

scalpel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCALPÉL, scalpele, s. n. (Adesea fig.) Cuțitaș cu lamă ascuțită, curbă, cu unul sau cu două tăișuri, folosit la disecțiile anatomice și în chirurgie. [Pl. și: scalpeluri] – Din fr. scalpel.

scalpel (Dicționar de neologisme, 1986)
SCALPÉL s.n. Instrument cu lamă ascuțită, folosit pentru incizii și disecții și în chirurgie. [< fr. scalpel, cf. lat. scalpellum].

scalpel (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SCALPÉL s. n. instrument cu lamă ascuțită, pentru incizii și disecții. (< fr. scalpel, lat. scalpellum)

scalpel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scalpél s. n., pl. scalpéle

scalpel (Dicționaru limbii românești, 1939)
* scalpél n., pl. e (lat. scalpellum, dim. d. scalprum, briceag). Cuțitaș chirurgic p. inciziunĭ și disecțiunĭ. V. bisturiŭ.

scalpel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scalpel n. cuțit de disecat.

scalpel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCALPÉL, scalpele, s. n. (Adesea fig.) Cuțitaș cu lamă ascuțită, curbă, cu unul sau cu două tăișuri, folosit la disecțiile anatomice și în chirurgie. [Pl. și: scalpeluri] — Din fr. scalpel.