scald (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCALD, scalzi, s. m. Nume dat vechilor poeți nordici, mai ales islandezi. – Din
fr. scalde.scald (Dicționar de neologisme, 1986)SCALD s.m. Nume al vechilor poeți scandinavi. [< fr.
scalde, cf. scand.
skald].
scald (Marele dicționar de neologisme, 2000)SCALD s. m. nume dat vechilor poeți nordici (scandinavi sau irlandezi). (< fr.
scalde)
scald (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)SCALD (
cuv. scandinav „poet”)
s. m. Nume dat vechilor poeți nordici (mai ales islandezi), a căror poezie (
sec. 8-13) are în general un caracter eroic. Mai importanți: Bragi Boddason (
sec. 8), Haraldr Hárfagri (
sec. 9), Egil Skallagrímsson (
sec. 10), Snorri Sturluson (1179-1241) ș.a.
scald (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scald s. m.,
pl. scalziscald (Dicționaru limbii românești, 1939)1) scald m. Poet scandinav din vechime. V.
trubadur.scald (Dicționaru limbii românești, 1939)2) scald, a -
scăldá v. tr. (lat.
ex-caldare, a pune în apă caldă, a încălzi; it.
scaldare, a încălzi, pv.
escauder, a încălzi, fr.
échauder, a opări, sp. pg.
escaldar, a opări. V.
cald). Îmbăĭez, spăl punînd în apă caldă o fiĭnță:
a scălda un copil în albie. Fig. Ud:
un șiroĭ de lacrămĭ ĭi scălda fața, niște ochi scăldațĭ în lacrămĭ, o țară scăldată de mare. V. refl. Mă cufund în apă (rîu, lac, mare) ca să mă răcoresc:
băĭețiĭ se scăldaŭ toată ziŭa. Fig. Îs udat de, mă ud de (vorbind de țărĭ):
se scaldă'n mare de smarald (Al.).
A o scălda, a da explicațiunĭ vagĭ, a nu putea răspunde precis.
scald (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scald m. vechiu poet scandinav:
racle ce ’ncap în ele epopea unui scald EM.
scald (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCALD, scalzi, s. m. Nume dat vechilor poeți nordici, mai ales islandezi. — Din
fr. scalde.