scăpăra (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I.
Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea
cremenei cu amnarul;
p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊
Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede.
A-i scăpăra (cuiva)
picioarele (sau
călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele.
A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător.
A-i scăpăra cuiva buza (sau
buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦
Tranz. A aprinde un chibrit. ♦
Tranz. și
intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦
Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊
Expr. A-i scăpăra (cuiva)
prin minte (sau
prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte.
2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊
Expr. A-i scăpăra (cuiva)
ochii =
a) a fi foarte flămând;
b) a fi foarte furios;
c) a simți o durere foarte puternică. –
Et. nec.scăpăra (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)scăpărá, pers. 3 sg.
scápără, vb. I (reg.; despre must) a fierbe (pentru a deveni vin); a căpăra.
scăpăra (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)scăpărá (-ápăr, -át), vb. –
1. A scoate foc din cremene. –
2. A scoate scîntei. –
3. A străluci, a sclipi scurt. –
Mr. ascapir, ascăpirare, megl. scapir, scăpirari. Origine îndoielnică. Ar putea fi
lat. *
excapŭlāre „a pune în libertate”,
cf. it. scapolare „a elibera” (REW 2955) și de aici
ngr. σϰαπουλίξω,
sb. skapulati, cu același sens,
cf. calabr. scapulare „a elibera”. Semantismul este ușor de explicat, deși
a scăpăra este la propriu „a scoate scîntei”. Totuși, fonetismul din dialecte se opune acestei ipoteze. Celelalte explicații sînt insuficiente: din
gr. στράπτειν „a face raze” (Cihac, II, 695); din
lat. caperāre „a se încreți” (Tiktin;
cf. împotrivă REW 1624b); pus în legătură cu
alb. škrep (Meyer 408; Philippide, I, 265; Rosetti, II, 122).
Der. scăpărămînt, s. n. (ceea ce e necesar pentru a face foc), se folosește mai ales la
pl.;
scăpărător, adj. (fulgerător);
scăpărătoare, s. f. (cremene, amnar);
scăpărătură, s. f. (sclipire, scînteiere, licărire).
scăpăra (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scăpărá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. scápăr, 3
scápără; conj. prez. 3
să scáperescăpăra (Dicționaru limbii românești, 1939)scăpărá V.
scapăr.scăpăra (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I.
Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul;
p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊
Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede.
A-i scăpăra (cuiva)
picioarele (sau
călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele.
A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător.
A-i scăpăra cuiva buza (sau
buzele, măseaua)
de... = a avea mare nevoie de... ♦
Tranz. A aprinde un chibrit. ♦
Tranz. și
intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦
Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊
Expr. A-i scăpăra (cuiva)
prin minte (sau
prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte.
2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊
Expr. A-i scăpăra (cuiva)
ochii =
a) a fi foarte flămând;
b) a fi foarte furios;
c) a simți o durere foarte puternică. —
Et. nec.scăpărà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scăpărà v.
1. a scoate scântei lovind cremenea cu amnarul;
2. fig. a fi plin de foc, a arde de mânie:
ochii leului scapără. [Origină necunoscută].