scălâmbăia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCĂLÂMBĂIÁ, scălâmbăiez, vb. I.
Refl. (
Pop. și
fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [
Pr.:
-bă-ia –
Var.:
scălămbăiá, scălâmbá, vb. I.] – Din
scălâmb.scălâmbăia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!scălâmbăiá (a se ~) (
pop.,
fam.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
se scălấmbăie; conj. prez. 3
să se scălấmbăie; ger. scălâmbăíndu-sescălâmbăia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I.
Refl. (Pop și
fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [
Pr.:
-bă-ia. —
Prez. ind. și:
scălămbăiez. —
Var.:
scălâmbăia, scălâmbă vb. I] — Din
scălâmb.