scânteiuță - explicat in DEX

scânteiuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCÂNTEIÚȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Angallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță.

scânteiuță (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
scânteiúță, -e, (scânteuță), s.f. – (bot.) Numele mai multor specii de plante: răcuină (Anagallis arvensis L.), brumărea (Gagea arvensis), steluță (Aster amellus L.) etc: „Cu streșini de scânteuță / C-am avut multe drăguță” (Antologie 1980: 110). – Din scânteie (< lat. scantillia) + -uță.

scânteiuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scânteiúță s. f., g.-d. art. scânteiúței; pl. scânteiúțe

scânteiuță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCÂNTEIÚȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Angallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] — Scânteie + suf. -uță.