scânteia - explicat in DEX

scânteia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

scânteia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scânteià v. 1. a da scântei, a arunca o lumină vie: stelele scânteiază; 2. fig. a străluci de mânie: îi scânteiază ochii.

scânteia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] — Din scânteie.