scânteĭetor - explicat in DEX

scânteietor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

scânteietor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scânteietor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scânteietor a. 1. care scânteiază; 2. fig. amenințător.

scânteietor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] — Scânteia + suf. -ător.

scânteĭetor (Dicționaru limbii românești, 1939)
scânteĭetór, -oare adj. Care scînteĭază. Fig. Frumuseță scînteĭetoare.