sațietate - explicat in DEX

sațietate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SAȚIETÁTE s. f. (Rar) Saț, saturație. [Pr.: -ți-e-] – Din fr. satiété, lat. satietas, -atis.

sațietate (Dicționar de neologisme, 1986)
SAȚIETÁTE s.f. Saț, saturație; îmbuibare. [Cf. lat. satietas, fr. satiété].

sațietate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SAȚIETÁTE s. f. 1. saț, saturație; îmbuibare. 2. plictiseală, oboseală, dezgust provocat de suprasaturație; saturație (2). (< fr. satiété, lat. satietas)

sațietate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sațietáte (-ți-e-) s. f., g.-d. art. sațietắții

sațietate (Dicționaru limbii românești, 1939)
* sațietáte f. (lat. satietas, -átis). Săturare cît nu se maĭ poate: a mînca pînă la sațietate. Fig. Sațietate de glorie, a repeta un lucru pînă la sațietate.

sațietate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sațietate f. 1. îndopare cu mâncări; 2. fig. desgust produs printr’un uz necumpătat.

sațietate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SAȚIETÁTE s. f. Saț, saturație. [Pr.: -ți-e-] —Din fr. satieté, lat. satietas, -atis.