saturn (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SATÚRN s. n. Numele plumbului în alchimie. – Din
fr. saturne.saturn (Dicționar de neologisme, 1986)SATÚRN s.n. Numele plumbului în limbajul alchimiștilor. [< fr.
saturne].
saturn (Marele dicționar de neologisme, 2000)SATÚRN s. n. plumb, în limbajul alchimiștilor. (< fr.
saturne)
saturn (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)SATURN 1. (În mitologia romană) Vechi zeu al agriculturii și viticulturii. Identificat cu
Cronos din mitologia greacă. A guvernat în Latium, în epoca mitică de aur. Celebrat în luna dec., la Saturnalii, când sclavii erau serviți de stăpânii lor.
2. Planetă a sistemului nostru solar, văzută pe cer ca un astru de mărimea întâi. Numită așa după zeul roman
S. (1). Diametru: 121.000 km (mai turtită la poli). Se află la 1.430
mil. km depărtare de Soare. Revoluție: 29,5 ani. Rotație: 10 h 14
min. Atmosferă de metan și de hidrogen; se consideră că temperatura suprafeței este de -150º
C. Prezintă anotimpuri analoge celor terestre. Are zece sateliți, primul dintre ei, Titan, fiind descoperit de C. Huygens (1655). Particularitatea sa o constituie inelul (observat prima dată de Galilei în 1610 și explicat de Huygens în 1662), concentric, foarte plat (grosimea sub 20 de km), având diametrul interior de
c. 150.000 km, cel exterior de
c. 278.000 km și alcătuit din corpuri mici și din pulberi care gravitează în jurul planetei, rotindu-se rapid pe orbite circulare. În anii 1980 și 1982 date importante despre
S. au fost transmise de sondele spațiale Pionier II și Voyager 2.
3. Stațiune balneoclimaterică estivală în
jud. Constanța, pe țărmul Mării Negre, în complexul de stațiuni Mangalia-Nord. Cuprinde numeroase hoteluri, vile, restaurante și baruri.
4. Rachetă în trepte, dezvoltată de S.U.A. începând din 1958; a fost utilizată pentru prima oară în 1961.
saturn (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)satúrn (plumb) (
înv.)
s. n.saturn (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*Satúrn1 (zeu)
s. propriu
m.saturn (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*Satúrn2 (planetă)
s. propriu
n.saturn (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Saturn m.
1. Mit. fiul Cerului și al Terrei, părintele lui Jupiter, Neptun și Pluton;
2. una din marile planete ale sistemei solare înconjurată cu un inel luminos.
saturn (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SATÚRN s. n. (
înv.) Numele plumbului în alchimie. — Din
fr. saturne.