saturație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SATURÁȚIE s. f. 1. Stare a unui compus chimic care nu mai conține valențe libere și deci nu mai poate adiționa alte elemente în molecula lui; stare a unei soluții în care nu se mai poate dizolva o nouă cantitate din substanța dizolvată; stare a unui mediu gazos în care nu se mai poate evapora o nouă cantitate dintr-un anumit lichid; stare a unui sistem chimic, fizic sau tehnic pentru care o anumită mărime caracteristică a atins valoarea ei maximă. ◊
Loc. adv. Până la saturație =
a) până la completarea tuturor valențelor libere;
b) fig. la nivelul de la care cineva nu mai poate suporta.
2. Stare de intensitate maximă a unui fenomen, satisfacere maximă a cuiva;
p. ext. plictiseală, oboseală, dezgust care decurge dintr-o astfel de stare. – Din
fr. saturation, lat. saturatio, -onis.