saturație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SATURÁȚIE s. f. 1. Stare a unui compus chimic care nu mai conține valențe libere și deci nu mai poate adiționa alte elemente în molecula lui; stare a unei soluții în care nu se mai poate dizolva o nouă cantitate din substanța dizolvată; stare a unui mediu gazos în care nu se mai poate evapora o nouă cantitate dintr-un anumit lichid; stare a unui sistem chimic, fizic sau tehnic pentru care o anumită mărime caracteristică a atins valoarea ei maximă. ◊
Loc. adv. Până la saturație =
a) până la completarea tuturor valențelor libere;
b) fig. la nivelul de la care cineva nu mai poate suporta.
2. Stare de intensitate maximă a unui fenomen, satisfacere maximă a cuiva;
p. ext. plictiseală, oboseală, dezgust care decurge dintr-o astfel de stare. – Din
fr. saturation, lat. saturatio, -onis.saturație (Dicționar de neologisme, 1986)SATURÁȚIE s.f. Stare a unui sistem fizic sau chimic pentru care anumite mărimi au atins valoarea maximă; (
spec.) stare a unei soluții care conține cea mai mare cantitate posibilă dintr-un corp dizolvat în ea. ♦ Stare a unui compus care nu mai conține valențe libere. ♦ (
Fig.) Îmbuibare, dezgust, plictiseală. [Gen.
-iei, var.
saturațiune s.f. / cf. fr.
saturation, lat.
saturatio].
saturație (Marele dicționar de neologisme, 2000)SATURÁȚIE s. f. 1. stare a unui sistem fizico-chimic sau tehnic pentru care anumite mărimi au atins valoarea maximă; stare a unei soluții care conține cea mai mare cantitate posibilă dintr-un corp dizolvat în ea. ◊ stare a unui compus care nu mai conține valențe libere. 2. (fig.) satisfacere maximă a cuiva; (p. ext.) îmbuibare; sațietate (2). ♦ până la ~ = atât cât poate suporta cineva. (< fr.
saturation, lat.
saturatio)
saturație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)saturáție (-ți-e) s. f.,
art. saturáția (-ți-a), g.-d. saturáții, art. saturáțieisaturație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SATURÁȚIE s. f. 1. Stare a unui compus chimic care nu mai conține valențe libere și deci nu mai poate adiționa alte elemente în molecula lui; stare a unei soluții în care nu se mai poate dizolva o nouă cantitate din substanța dizolvată; stare a unui mediu gazos în care nu se mai poate evapora o nouă cantitate dintr-un anumit lichid; stare a unui sistem chimic, fizic sau tehnic pentru care o anumită mărime caracteristică a atins valoarea ei maximă. ♦
Loc. adv. Până la saturație =
a) până la completarea tuturor valențelor libere;
b) fig. la nivelul de la care cineva nu mai poate suporta.
2. Stare de intensitate maximă a unui fenomen, satisfacere maximă a cuiva;
p. ext. plictiseală, oboseală, dezgust care decurge dintr-o astfel de stare. — Din
fr. saturation, lat. saturatio, -onis.