sare - explicat in DEX

sare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SÁRE, (2, 4) săruri, s. f. 1. Substanță cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentație și este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc.; clorură de sodiu. ◊ Expr. Sarea pământului = ceea ce este mai de preț, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea și marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva să facă ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (să facă) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a ieși înaintea cuiva) cu pâine și sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanță chimică formată de obicei prin reacția unui acid cu o bază. 3. (În sintagmele) Sare amară = substanță chimică sub formă de praf alb, întrebuințată în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămâie = acid citric; săricică. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu și substanțe puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), întrebuințat, în trecut, pentru trezirea din leșin. – Lat. sal, salis.

sare (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
sáre (sắruri), s. f. – Clorură de sodiu. – Mr. sare, mr., megl. sari, istr. sore. Lat. sale, forma vulgară de la săl (Pușcariu 1524; REW 7521), cf. it. sale, prov., cat., sp., port. sal, fr. sel. Pl. are valoare colectivă și uz în general științific. – Der. săra, vb. (a pune sare), mr. ansar, ansărare, megl. sar, sărari, din lat. sālāre (Pușcariu 1524; REW 7521); sărat, adj. (cu multă sare; excesiv de scump); sărărit, s. n. (înv., impozit plătit de locuitorii regiunilor învecinate cu ocnele de sare pentru a le folosi); sărătură, s. f. (calitatea de a fi sărat; apă sărată, apă de mare; pămînt sărat, impropriu culturilor), mr. nsărătură; sărăturos, adj. (înv., sărat); sărar, s. m. (vînzător de sare); sărărie, s. f. (depozit de sare); sărăriță, s. f. (Trans., rar, solniță); sărui, vb. (Banat, a săra); desăra, vb. (a îndepărta sarea; a înmuia); nesărat, adj. (fără sare; insipid, searbăd, fad; greoi, molîu, dizgrațios); presăra, vb. (a împrăștia); sănină, s. f. (loc în ocol unde se pune sare la oi), din lat. sālῑna (Candrea), sau în loc de *sărină, cu suf. -ină, ca pescuină, vizuină; sărune (var. sănune), s. f. (Trans., loc unde se pune sarea oilor), din lat. *salōnae (Candrea); săricică, s. f. (arsenic; Mold., acid tartric); sarniță, s. f. (solniță; plantă, Salsola kali); salin, adj., din fr. salin; salină, s. f., din fr. saline; salinitate, s. f., din fr. salinité. Din expresia rom. a făgădui marea cu sarea provine expresia ngr. ἠ σάρα ϰαἰ ἠ μάρα.

sare (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
SÁRE (lat. sal) s. f. 1. Combinație chimică care rezultă din reacția dintre un acid și o bază. S. sunt, în general, substanțe cristaline, solubile în apă. Se mai pot obține în reacțiile dintre un acid și o altă sare, dintre metale, oxizii lor și acizi sau prin combinarea unui metal cu un metaloid. S. pot fi: neutre, rezultate prin combinarea unor cantități echivalente de acid și de bază, bazice, care conțin mai mulți echivalenți de bază la un echivalent de acid și acide, care conțin mai mulți echivalenți de acid la un echivalent de bază. 2. Denumire uzuală a clorurii de sodiu; se mai numește s. de bucătărie. ◊ S. gemă = clorură naturală de sodiu, cristalizată în sistemul cubic. Este incoloră sau divers colorată de incluziuni, are luciu sticlos și este ușor solubilă. Se utilizează în ind. chimică pentru extragerea sodiului și a clorului, în ind. alim., în tăbăcărie, medicină etc. Este un aliment important cu rol fiziologic însemnat în menținerea echilibrului osmotic al organismului uman și animal. Sin. halit. ♦ Fig. Spirit; farmec, haz. 3. S. de lămâie = substanță chimică acră, cristalizată, folosită drept condiment; acid citric, acid tartric. ◊ S. de măcriș = combinație moleculară între o moleculă de acid oxalic și o moleculă de oxalat acid de potasiu, folosită ca decolorant în industria textilă. ◊ S. dublă = sare rezultată prin cristalizarea împreună, în proporții definite, a două săruri simple. ◊ Sarea lui Glauber = sulfat de sodiu; mirabilit. ◊ S. Seignette = tartrat mixt de sodiu și potasiu; este o substanță cristalină incoloră, cu proprietăți piezoelectrice, folosită la prepararea soluției Fehling, ca medicament în tulburările digestiei etc. ◊ Săruri de diazoniu = denumire generică pentru diazoderivații aromatici. ◊ S. cuaternară de amoniu = combinație organică cu formula generală (R₄N)X, obținută prin reacția dintre amine terțiare și derivați halucinogeni reactivi. 4. (La pl.) Preparat (lichid) din substanțe puternic mirositoare, folosit în trecut pentru trezirea din leșin.

sare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sáre s. f., g.-d. art. sắrii; (chim.) pl. sắruri

sare (Dicționaru limbii românești, 1939)
sáre f., pl. sărĭ, sărurĭ (lat. sal și sale, vgr. sals, vsl. solĭ; it. sale, fr. sel, pv. sp. pg. sal. V. solniță). O substanță cristalizată care se află în marĭ zăcăminte în pămînt saŭ se obține din apa marină și care e principalul condiment în bucătărie. Fig. Spirit, fineță, calitatea de a plăcea: o vorbă plină de sare. Chim. compus care rezultă din înlocuirea idrogenului unuĭ acid pintr’un metal: turnînd acid sulfuric peste fer, feru se combină cu sulfu, și formează o sare de sulf numită „sulfat de fer”, iar idrogenu dispare în aer. Pl. Sărurĭ volatile care, respirate, îĭ deșteaptă pe ceĭ leșinațĭ. Sare amară, sulfat de magnezie. Sare gemă, sare cristalizată pură scoasă din salină. Pop. Sare (saŭ săricică) de lămîĭe, acid citric cristalizat. Pop. Sarea pisiciĭ, stibiu. Sarea de bucătărie, numită în chimie clorură de sodiŭ, se află în abundanță în natură în marĭ zăcăminte de pămînt (une-orĭ amestecată cu argilă). În soluțĭune cu apa măriĭ (25-26 de grame la litru). Celebre saline sînt: Wielickza (Galiția), Strassfurth (Prusia), Dax (Francia), Cardona (Spania). Uĭoara, Tîrgu Ocnei Vrancea, Slănicu din Prahova și Ocnele Marĭ (România). Sarea din apa măriĭ se obține făcînd să se evaporeze apa marină aruncată pe niște legăturĭ de ramurĭ (cum se face în Francĭa pe malurile Bretaniiĭ, Vendeiĭ și Languedoculuĭ). – Sarea e solidă, incoloră, transparentă și sărată, adică provoacă setea, fiind-că e foarte solubilă în apă, și decĭ se combină cu apa din corp. Ĭa e foarte întrebuințată la bucate, maĭ ales la cele de carne, fiind-că le dă un gust maĭ bun și le apără de putrezire. Se topește la 772 de grade. Se cristalizează în cuburĭ. Constitue principala materie primă a sodiuluĭ, cloruluĭ, aciduluĭ clorhidric, sulfatuluĭ și carbonatuluĭ de sodiŭ și altora. Pisată și amestecată cu gheață, produce frig, și de aceĭa de întrebuințează la făcut înghețată.

sare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sare f. 1. substanță dură și friabilă, solubilă în apă, de un gust înțepător, servind de condiment: sarea de bucate e o clorură de sodiu; sarea amară, sulfat de magnezie; sare gemă, cea cristalizată și scoasă din mine; sare de lămâie, acid extras din zeamă de lămâie; sarea pisicii, antimoniu; 2. substanță formată prin combinarea unui acid cu o bază: săruri chimice; 3. fig. fineță și delicateță: sare atică. [Lat. SALE = SAL].

sare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SÁRE, (2, 4) săruri, s. f. 1. Substanță cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentație și este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc.; clorură de sodiu. ◊ Expr. Sarea pământului = ceea ce este mai de preț, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea și marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau a-i sta (cuiva) ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva să facă ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (să facă) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a ieși înaintea cuiva) cu pâine și sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanță chimică formată de obicei prin reacția unui acid cu o bază. 3. (în sintagmele) Sare amară = substanță chimică sub formă de praf alb, folosită în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămâie = acid citric; săricică. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu și substanțe puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), folosit, în trecut, pentru trezirea din leșin. — Lat. sal, salis.