sardonic - explicat in DEX

sardonic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SARDÓNIC, -Ă, sardonici, -ce, adj. (Livr.; despre râs, zâmbet etc.; adesea adverbial) Care exprimă batjocură necruțătoare sau satisfacție diabolică. – Din fr. sardonique, lat. sardonicus [risus].

sardonic (Dicționar de neologisme, 1986)
SARDÓNIC, -Ă adj. (Despre râs, zâmbet; adesea adv.) Care dă gurii un aspect răutăcios; batjocoritor, sarcastic. [Cf. fr. sardonique, lat. sardonicus].

sardonic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SARDÓNIC, -Ă adj. (despre râs, zâmbet; și adv.) care exprimă răutate, satisfacție diabolică; batjocoritor, malițios, sarcastic. (< fr. sardonique)

sardonic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sardónic (livr.) adj. m., pl. sardónici; f. sardónică, pl. sardónice

sardonic (Dicționaru limbii românești, 1939)
* sardónic, -ă adj. (lat. sardonicus, d. vgr. sardonikos, adică „din Sardinia”, aĭ căreĭ locuitorĭ primitivĭ, de neam fenician, sacrificaŭ zeilor oamenĭ și sileaŭ rudele victimelor să asiste și să rîdă. Uniĭ zic că vine de la o plantă sardică care pungea gura cînd o mîncaĭ). Rîs sardonic, rîs forțat (de nevoĭe saŭ de prefăcătorie). Adv. A rîde sardonic, a rîde mînzește.

sardonic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sardonic a. se zice de un râs convulsiv, ironic și răutăcios: temându-mă de-a lumii sardonică zâmbire AL.

sardonic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SARDÓNIC, -Ă, sardonici, -ce, adj. (Livr.; despre râs, zâmbet etc.; adesea adverbial) Care exprimă batjocură necruțătoare sau satisfacție diabolică. — Din fr. sardonique, lat. sardonicus [risus].