sarai (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SARÁI s. n. v. serai.sarai (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sarái (saráiuri), s. n. – Palat la turci. –
Var. serai. Mr. sărae. Tc. (
per.)
saray (Eguilaz 493; Șeineanu, II, 314; Lokotsch 1842),
cf. ngr. σεράγι,
alb.,
bg.,
rus. sarai, it. serraglio, fr. sérail (›
var.)
sp. serrallo (REW 7595b).
saraĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)saráĭ și (rar)
seráĭ n., pl.
urĭ (turc.
saraĭ, palat, d. pers.
seraĭ, palat; ngr.
sarai, alb. bg. sîrb.
saráĭ; rus. [d tăt.]
saráĭ, șopron. V.
sarailie, carvasara. Cp. cu
polată).
Vechĭ. Paltu sultanuluĭ, al mareluĭ vizir, al unuĭ pașă, al domnilor româneștĭ orĭ al agenților româneștĭ la Constantinopol. Palat în general.
Azĭ. Nord. Staul:
gunoĭu adunat lîngă seraĭu vitelor (VR. 1923, 4, 24). Bas. (după rus.) Șopron, remiză. V.
samalîc.sarai (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SARÁI s. n. v. serai.