șapte (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘÁPTE num. card.,
s. m. 1. Num. card. Număr având în numărătoare locul între șase și opt și care se indică prin cifra 7 sau VII. ◊ (Adjectival)
Au trecut șapte ani de atunci. ◊
Expr. A lua șapte piei de pe om (sau
de pe o vită) = a sili pe cineva să muncească peste puterile sale.
A umbla pe șapte cărări = a fi beat.
A (nu) avea cei șapte ani de acasă = a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. ◊ (Substantivat)
Scrie un șapte. ◊
Expr. Bea (sau
mănâncă)
cât șapte = bea (sau mănâncă) foarte mult.
A nu (se) da pe șapte = a (se) considera mai bun, mai capabil etc., decât mulți alții. ◊ (Cu valoare de
num. ord.)
Tomul șapte. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător)
De șapte ori pe atâta. (În componența numeralului distributiv corespunzător)
Le dă câte șapte pâini. 2. S. m. Compus: (
Bot.)
șapte-degete = plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze dințate și cu flori purpurii (
Comarum palustre). [
Var.: (
reg.)
șépte num. card.] –
Lat. septem.