sănătos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂNĂTÓS, -OÁSĂ, sănătoși, -oase, adj. 1. Care se bucură de sănătate deplină, care nu suferă de nici o boală sau infirmitate; teafăr, zdravăn. ◊
Loc. vb. A se face sănătos = a se însănătoși. ◊
Expr. A nu fi sănătos (la minte) = a fi (cam) nebun, zănatic.
Să-l (sau
să o etc.)
porți sănătos sau
sănătoasă = urare adresată cuiva care poartă o haină sau o încălțăminte nouă.
Să fii sănătos =
a) formulă de urare sau de mulțumire;
b) treaba ta, nu ai decât! (
Fam.)
A nu fi sănătos dacă... = a nu se putea abține de la ceva (rău), a-i sta în fire să facă ceva (rău). (Adverbial)
A râde sănătos = a râde cu poftă, din toată inima. ♦ (Despre plante, fructe etc.) Care nu este stricat sau atacat de vreo boală; nevătămat, în bună stare. ♦ (Despre obiecte) Care nu este atins de nici o stricăciune; care este în bună stare; întreg, intact; solid, rezistent. ♦
Fig. Bine consolidat, cu prestigiu; durabil; intangibil. ♦
Fig. Care nu este alterat moralicește; cinstit, onest, corect.
2. Prielnic sănătății; salubru. ♦ (Substantivat,
f.; în
expr.)
A o lua (sau
a o rupe, a o șterge) la sănătoasa = a o lua la fugă, a pleca repede pentru a nu păți ceva.
3. Fig. Înțelept, bun, cu (sau de) bun-simț; potrivit, indicat, recomandabil. ♦ (Despre acțiuni, activități) Serios, temeinic. –
Lat. *sanitosus (< sanus).