samar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SAMÁR, samare, s. n. 1. Șa mare de povară, fără scări, care se pune pe măgari și pe catâri;
p. ext. încărcătură care se așează pe spatele unui animal de povară.
2. Bucată de scândură având pe una din fețe o mică platformă, care servește la transportarea cărămizilor pe schele.
3. Laț de sprijin pe care se așază căpriorii acoperișului unei case. – Din
bg.,
scr. samar.samar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)samár (samáre), s. n. –
1. Șa de povară, tarniță. –
2. Creastă, culme de casă. –
Mr. sumar, sămar, megl. sămar. Sl. samarŭ „încărcătură” (Miklosich,
Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 324),
cf. bg.,
sb.,
cr.,
slov.,
alb. samar, tc. semer, mag. szamar „măgar”, din mgr. σα(γ)μάριον (Meyer,
Türk. St., I, 40; Vasmer,
Gr., 129;
cf. REW 7512).
Der. din mgr. (Roesler 576) sau din
tc. (Lokotsch 1883; Ronzevalle 101) este improbabilă, ca și originea
rom. a
bg. (Capidan,
Raporturile, 210). –
Der. însămăra, vb. (a pune samarul).
samar (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)SAMAR, ins. în E
arh. Filipine în grupul
ins. Visayas, mărginită de
M. Filipinelor (la N și E),
G. Leyte (S),
str. Juanico (SV), care o separă de
ins. Leyte,
M. Samar (V) și
str. San Bernardino (NV), care o desparte de
ins. Luzon; 13,1 mii km
2; 241 km lungime (NV-SE) și 120 km lățime
max. (a treia
ins. ca mărime a
arh. Filipine, după
ins. Luzon și
ins. Mindanao). Țărm neregulat. Relief predominant muntos și deluros, cu
alt. max. de 850 m (Mt. Capotoan). Râuri scurte, navigabile (Ulut, Catubig, Palagap ș.a.). Climă tropical-musonică. Afectată de frecvent taifunuri. Orașe
pr.: Calboyag, Catbalogan, Catarman, Borongan. Legată printr-un pod (peste
str. Juanico) de
ins. Leyte. Zăcăminte de fosfați, cărbune,
min. de fier și cupru. Culturi de orez, cânepă, porumb. Plantații de arbori de cafea și cacao, de bananieri și cocotieri. Vizitată pentru prima oară de Magellan în 1521.
samar (Dicționaru limbii românești, 1939)samár n., pl.
e (vsl.
samarŭ, bg. sîrb.
samar, samar, rut.
somar, măgar, ung.
szamar, măgar; turc.
semer, alb.
samar, somar, samar, it.
somaro, somiere, măgar, d. lat.
sagmarium, samar, care vine d. vgr.
sagmarion, vită care duce samaru [ngr.
gamari și
samari], d.
sagma, samar, lat.
sagma, de unde [trecînd pin formele
*salma, sauma, soma] vine fr.
somme, ĭar din
sagmarium s’a făcut
sommier, somieră. V.
măgar). Sarcină purtată de măgar. Grinda culminantă a acoperișuluĭ. – Vechĭ (Dos.) și
somar (după ung?). V.
cosoroabă.samar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)samár s. n.,
pl. samáresamar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)samar n.
1. șea pentru vitele de jug;
2. sarcină dusă în spinare:
vite de samar. [Slav. SAMARŬ (lat. medieval SAGMARIUS)].
samar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SAMÁR, samare, s. n. 1. Șa mare de povară, fără scări, care se pune pe măgari și pe catâri:
p. ext. încărcătură care se așază pe spatele unui animal de povară.
2. Bucată de scândură având pe una din fețe o mică platformă, care servește la transportarea cărămizilor pe schele.
3. Laț de sprijin pe care se așază căpriorii acoperișului unei case. — Din
bg. sb. samar.