salubritate - explicat in DEX

salubritate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SALUBRITÁTE s. f. Faptul de a fi salubru; stare generală favorabilă a condițiilor igienice și sanitare dintr-un loc. ♦ Serviciu public care se ocupă cu curățenia dintr-o localitate. – Din fr. salubrité, lat. salubritas, -atis.

salubritate (Dicționar de neologisme, 1986)
SALUBRITÁTE s.f. Însușirea de a fi salubru; curățenie. ♦ Sănătate. ♦ Serviciu public care are în grijă curățenia unui oraș. [Cf. fr. salubrité, lat. salubritas].

salubritate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SALUBRITÁTE s. f. 1. însușirea de a fi salubru. ◊ stare generală favorabilă sănătății, condițiilor igienice; sănătate. 2. serviciu public care are în grijă curățenia unui oraș. (< fr. salubrité, lat. salubritas)

salubritate (Dicționaru limbii românești, 1939)
* salubritáte f. (lat. salúbritas, -átis). Calitatea de a fi salubru: salubritatea aeruluĭ. Salubritatea publică, serviciŭ care îngrijește de sănătatea unuĭ oraș (măturatu, udatu, canalele ș.a.). Bĭurourile acestuĭ serviciŭ. Funcționariĭ acestuĭ serviciŭ.

salubritate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
salubritáte (-lu-bri-) s. f., g.-d. art. salubritắții

salubritate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
salubritate f. însușirea celor salubre: salubritate publică, partea igienei care studiază tot ce interesează sănătatea unei națiuni.

salubritate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SALUBRITÁTE s. f. Faptul de a fi salubru; stare generală favorabilă a condițiilor igienice și sanitare dintr-un loc. ♦ Serviciu public care se ocupă cu curățenia dintr-o localitate. — Din fr. salubrité, lat. salubritas, -atis.