saltanat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SALTANÁT, saltanaturi, s. n. (
Înv.) Alai (domnesc), suită, cortegiu. ♦ Pompă, strălucire. – Din
tc. saltanat.saltanat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)saltanát (-te), s. n. – Pompă, fast. –
Mr. săltănată, megl. săltănat. Tc. (
arab.)
saltanat (Șeineanu, II, 311).
Sec. XIX,
înv.saltanat (Dicționaru limbii românești, 1939)saltanát n., pl.
e și
urĭ (turc. [d. ar.]
saltanat, suveranitate, pompă, măreție).
Vechĭ. Rar azĭ. Pompă, cortegiŭ, suită.
saltanat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)saltanát (
înv.)
s. n.,
pl. saltanáturisaltanat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)saltanat n. (în basmele muntene);
1. suită domnească:
porni cu tot saltanatul de slugi POP.;
2. pompă:
nunta se petrece cu mult saltanat și mare paradă POP. [Turc. SALTANAT, mândrețe].
saltanat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SALTANÁT, saltanaturi, s. n. (
înv.) Alai (domnesc), suită, cortegiu. ♦ Pompă, strălucire. — Din
tc. saltanat.