salcie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÁLCIE1, sălcii, s. f. Numele mai multor specii de arbori și de arbuști cu ramuri lungi, subțiri și mlădioase, cu frunze lanceolate și cu flori galbene-verzui dispuse în mâțișori, care cresc la marginea apelor
(Salix); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊
Salcie pletoasă (sau
plângătoare) = varietate de salcie
1 cu ramuri foarte lungi, flexibile și plecate în jos
(Salix babylonica). [
Pl. și:
sálcii. –
Var.:
sálce s. f.] –
Lat. salix, -icis.salcie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÁLCIE2 s. f. v. salce1.salcie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sálcie (-ắlcii), s. f. – Nume de arbori din familia salicaceelor (Salix alba, S. triandra, S. pentadra, S. babylonica). –
Var. salce, Banat
salcă. Mr. salțe, megl. sulcă. Lat. salĭcem (Pușcariu 1499; REW 7542)
cf. alb. selk (Meyer 400; Phlippide, II, 653),
it. salcio, prov. sautze, v. fr. sauce, sp. sauce. Ramurile de salcie se duc la biserică în Duminica Floriilor, ca în Spania ramurile de palmier; de aici
Dumineca Sălcii, înv. –
Der. sălcet, s. n. (loc cu sălcii), din
lat. salĭcētum (REW 7532; P. Aebischer,
RPF, III, 700),
cf. it. salceto, prov. sauzeda, fr. saussaie; sălcioară, s. f. (răchițică, Elaeagnus angustifolia);
sălciș, s. n. (loc cu sălcii);
sălciu, adj. (cu gust de leșie; insipid, fad), a cărui legătură cu
salce pare evidentă, datorită gustului amar al frunzei de salcie (Pușcariu; Tiktin; Candrea preferă să trimită la un
lat. *
salĭcineus), sau pentru că salcia este caracteristică pentru apele stătătoare (după Pascu,
Beiträge, 53, ar fi în loc de *
sărciu, de la
sare; etimonul propus de P. Papahagi,
Dunărea, II, 12, ne este necunoscut,
cf. Lozovan 250).
salcie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sálcie (sálcii), s. f. – Sos. –
Var. salță. It.,
sp. salsa, prin mijlocirea
ngr. σάλτσα.
Sec. XIX, cuvînt rar, folosit de Alecsandri.
salcie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)SÁLCIE (
lat. salicem)
s. f. Nume dat mai multor specii de arbori și de arbuști din genul
Salix, familia salicaceelor, cu frunze de obicei lanceolate și cu flori grupate în amenți cilindrici (
Salix alba, Salix triandra, Salix pentandra etc.). Se cunosc
c. 350 de specii, răspândite în
reg. temperate și subpolare (tundră) din Europa, Asia și America de Nord.
S. comună (
Salix alba) crește de obicei în lunci, în locuri umede, adesea periodic inundate. Lemnul, ușor și moale, este utilizat mai mult pentru foc și fabricarea chibriturilor. Crengile folosite pentru diverse împletituri. Scoarța conține
salicilină. ◊
S. plângătoare (sau
pletoasă) = specie de
s. cu ramuri foarte lungi, flexibile, care stau aplecate în jos (
Salix babylonica). Originară din Asia, frecvent cultivată în parcuri, pe malul lacurilor de agrement etc. ◊
S. căprească = specie de
Salix atingând până la 5 m înălțime, cu frunze eliptice sau oval-eliptice, de 5-12 cm lungime, albicioase pe spate (
Saliz caprea). Crește în regiuni de munte, îndeosebi pe la marginea pădurii; specie pionieră care se dezvoltă abundent acolo unde pădurea a fost incendiată, tăiată sau rărită. Invadantă în plantațiile tinere. ◊
S. pitică = nume dat mai multor specii de arbuști pitici din genul
salix (
S. herbacea, S. retusa, S. reticulata), cu tulpina foarte scurtă, de obicei îngropată în sol sau târâtoare, care cresc în munții înalți, îndeosebi în etajul alpin, pe soluri scheletice sau grohotișuri, în locuri vântuite sau în care zăpada stagnează un timp îndelungat.
salcie (Dicționaru limbii românești, 1939)2) sálcie f., pl. (d.
salsaparilă, după
salcie 1. D. rom. vine ung.
szárcsa-fu).
Pop. Rădăcină orĭ decoct de salsaparilă.
salcie (Dicționaru limbii românești, 1939)1) sálcie f., pl.
sălciĭ și
salce (Trans.), pl.
sălcĭ (lat.
salix, sálicis, d. vgr.
selike, un fel de teĭ, d.
selisso, răsucesc, pin aluzie la flexibilitate, ca și
mlajă, mlădiță, mlădios; it.
salcio, pv.
sautz, sauze, vfr.
sauz, nfr.
saux, sp.
salce, sauce, sauz și
sarga). Un copac cu ramurĭ lungĭ, supțirĭ și flexibile, cu frunzele lanceolate verzĭ pe față și albicĭoase pe dos și care crește pin locurĭ umede și pe malurile apelor (
salix). Ajunge pînă la o înălțime de 20 de metrĭ și are o mulțime de varietățĭ. (V.
ĭovă, iozie, mlajă; răchită). Din ramurile eĭ se fac coșurĭ (panere) și alte împletiturĭ.
Salcie pletoasă (fals
plîngătoare, după fr.
pleureur), salcie cu ramurile foarte lungĭ și lăsate în jos, plantată de ordinar pe la morminte din cauza aspectuluĭ eĭ trist (
salix babylonica).
Prov. Nicĭ salcia pom, nicĭ mojicu om saŭ
nicĭ din salce lemn de bute, nicĭ din mojic om de frunte, din mojic nu poțĭ face om de omenie. – În Mold. Olt. și
salcă (ca
falcă, nucă).
salcie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sálcie (arbore)
(-ci-e) s. f.,
art. sálcia (-ci-a), g.-d. art. sálciei; pl. sắlcii, art. sắlciile (-ci-i-)salcie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)salcie f. arbust cu flori galbene-verzui, crește în locuri umede
(Salix); salcie pletoasă, ale cării ramuri, lungi și mlădioase, atârnă până la pământ, se cultivă prin parcuri și cimitire
(Salyx babylonica). [Și
salce = lat. SALICEM; forma Tr.
salcă e abstrasă din pl.
sălci (cf.
falcă)].
salcie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SÁLCIE1, sălcii, s. f. Numele mai multor specii de arbori și de arbuști cu ramuri lungi, subțiri și mlădioase, cu frunze lanceolate și cu flori galbene-verzui dispuse în mâțișori, care cresc la marginea apelor (
Salix); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Compus:
Salcie plângătoare (sau -
pletoasă) = varietate de salcie1 cu ramuri foarte lungi, flexibile și plecate în jos (
Salix babylonica). [
Pl. și:
sălcii. — Var.:
sálce s. f.] — Lat.
salix, -icis.