salahor - explicat in DEX

salahor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SALAHÓR, salahori, s. m. Muncitor necalificat, plătit cu ziua, care lucrează mai ales la construcții de case, de șosele etc., (în trecut) țăran scutit de dări, pus de domnie la dispoziția Porții Otomane pentru repararea cetăților turcești, întreținerea drumurilor și pentru alte munci grele. [Var.: (pop.) salaór s. m.] – Din tc. salahor.

salahor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
salahór (salahóri), s. m. – 1. (Înv.) Slujbaș la curte. – 2. (Înv.) Țăran scutit de dări, care avea drept unică obligație întreținerea anumitor cetăți sau drumuri. – 3. Ziler, muncitor cu ziua. Tc. (per.) salahor „scutier” (Șeineanu, II, 409; Lokotsch 1841), cf. ngr. σαραχόριδες. – Der. salahori, vb. (a munci din greu, a trudi); salahorie, s. f. (muncă de salahor); salahoresc, adj. (de salahor).

salahor (Dicționaru limbii românești, 1939)
salahór m. (turc. salahor, pop. îld. serahor, d. pers. ser, șef, și ahor, grajd. La lusuf d. pers. silah-šor, d. silah, arme. V. ser-dar, sileaf). Vechĭ. Trimes împărătesc orĭ domnesc. Țăran scutit de dărĭ și însărcinat cu repararea cetăților turceștĭ și cu întreținerea drumurilor. Azĭ. Lucrător care cară material la zidirĭ: un Țigan salahor. A munci ca un salahor, a munci din greŭ. – Vechĭ și sarahor și sarahol. V. ziler.

salahor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
salahór s. m., pl. salahóri

salahor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
salahor m. od., săteni scutiți de dări și însărcinați cu repararea cetăților turcești și cu întreținerea drumurilor: sacagii domnești și salahorii cu bețele în mâini FIL.; 2. azi, muncitor cu ziua, mai ales la clădiri și la șosele: spoitori și salahori la ziduri GHICA. [Vechiu-rom. salahor, comis (împărătesc sau domnesc) = turc. SALAHOR, lit. capul grajdului: vorba desemna mai întâi o demnitate militară, străină și pământeană, apoi pe subalternii săi, la urmă țăranii scutelnici cari îngrijiau de meremetul forturilor și în cele din urmă pe lucrători la ziduri].

salahor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SALAHÓR, salahori, s. m. Muncitor necalificat, plătit cu ziua, care lucrează mai ales la construcții de case, de șosele etc.; (în Evul Mediu, în Țările Române) țăran scutit de dări, pus de domnie la dispoziția Porții Otomane pentru repararea cetăților turcești, întreținerea drumurilor și pentru alte munci grele. [Var.: (pop.) salaór s. m.] — Din tc. salahor.