săgetător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj.,
s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦
Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦
Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător.
2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă).
II. S. m. 1. Arcaș.
2. (
Art.) Numele popular al unei constelații; al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. –
Săgeta +
suf. -ător.