sad (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SAD, saduri, s. n. (
Înv.) Plantație de pomi fructiferi; livadă. ♦ Vie plantată de curând. ♦ Răsad. – Din
sl. sadŭ.sad (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sad (sáduri), s. n. –
1. Răsad. –
2. Pepinieră. –
3. Viță nouă. –
4. Cultură, plantă de cultură. –
Var. Trans. sadă. Sl. sadŭ „plantă” (Miklosich,
Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 322; Conev 42),
cf. sb.,
cr.,
sad „răsad”.
Der. din
lat. sata (Diez,
Gramm., I, 211) nu este posibilă. –
Der. sădi, vb. (a planta), din
sl. saditi; sadină, s. f. (plantă, Andropogon gryllus), din
sl. sadina „plantație”;
sadniță, s. f. (Banat, răsad), din
sb. sadnica; răsad, s. n. (marcotă, lăstar, mlădiță, vlăstar), din
bg.,
sb. ra(z)sad (Miklosich,
Slaw. Elem., 42; Conev 74);
răsădi, vb. (a transplanta, a marcota), din
bg.,
sb. ra(z)saditi; răsadniță, s. f. (loc cu răsaduri, pepinieră),
cf. sb. razsanica; presădi, vb. (a marcota, a planta), din
sl. presaditi; prisădi, vb. (a planta), din
sl. prisaditi.sad (Dicționaru limbii românești, 1939)sad n., pl.
urĭ (vsl.
sadŭ, plantă, pom, poamă. V.
ră-sad). Plantă tînără (legumă, pom) care a ĭeșit din sămînță și urmează să fie răsădită. Vie sădită de curînd (V.
halîngă). Plantă sădită de mîna omuluĭ:
buruĭenile și sadurile (Isp.). Livadă saŭ vie.
sad (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sad (
înv.)
s. n.,
pl. sádurisad (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sad n. tot ce se plantează. [Slav. SADŬ, plantă, fruct].
sad (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SAD, saduri,
s. n. (
înv.) Plantație de pomi fructiferi; livadă. ♦ Vie plantată de curând. ♦ Răsad. ♦ (în forma sădă) Butaș (de salcie). [Var.:
sádă s. f.] — Din
sl. sadú.