saca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SACÁ, sacale, s. f. Butoi așezat pe un cadru cu două sau cu patru roți, cu care în trecut se transporta apa de la fântână sau de la râu. – Din
tc. saka „sacagiu”.
saca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sacá (sacále), s. f. –
1. Butoi pe două roți, pentru transportat apa. –
2. (
Arg.) Trăsură de închiriat.
Tc. (
arab.)
saka „sacagiu” (Roesler; Șeineanu, II, 304; Ronzevalle 99),
cf. sb. saka, ngr. σαϰϰᾶς,
sp. azacán. –
Der. sacagiu, s. m. (apar);
sacabaș, s. m. (șeful sacagiilor), din
tc. saka bași.saca (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)SACA 1. Vârf în
m-ții Gurghiu (rest al unui con vulcanic), alcătuit din andezite, piroclastite și curgeri de lavă, reprezentând
alt. max. a acestora (1.777 m).
2. Munte din Parcul Național Rodna, la N de Anieș; pe versantul său estic, la 1.600 m
alt., se află o poiană cu narcise, declarată rezervație naturală.
saca (Dicționaru limbii românești, 1939)sacá f. (turc. [d. ar.]
saka, îld.
sak-ka, care duce apă; sîrb. rut.
saka; sp.
azacaya., conduct de apă, d. ar.
as-saqqâ, sacagiŭ). Putină saŭ butoĭ pus pe doŭă saŭ patru roate trase de un cal saŭ doĭ și care servește la dus apă.
Fig. Iron. Dop de saca, om scund și gros.
saca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sacá s. f.,
art. sacáua, g.-d. art. sacálei; pl. sacále, art. sacálelesacà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sacà f. butoiu pe două roate tras de un cal pentru cărat apă (dela vad sau dela o cișmea):
aducea apă cu sacaua dela Filaret; dop de saca, bondoc. [Turc. SAKA, sacagiu (românește s’a substituit numelui de agent vasul ce-l mână)].
saca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SACÁ, sacale, s. f. Butoi așezat pe un suport cu două sau cu patru roți, cu care în trecut se transporta apa de la fântână sau de la râu. — Din
tc. saka „sacagiu”.