sabat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SABÁT, sabaturi, s. n. 1. Ziua de sâmbătă la mozaici și la unii sectanți creștini, reprezentând ultima zi a săptămânii, considerată zi de sărbătoare.
2. Adunare de vrăjitoare care, după credințele evului mediu, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, într-un loc singuratic. ♦
Fig. Gălăgie mare produsă de o mulțime zgomotoasă. – Din
fr. sabbat, lat. sabbatum.sabat (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)sábat,
sábate, s.n. (reg.) obicei, deprindere (a cuiva).
sabat (Dicționar de neologisme, 1986)SABÁT s.n. 1. Ultima zi a săptămânii în calendarul mozaic, consacrată odihnei și ceremoniilor cultului; sâmbătă.
2. Adunare de vrăjitoare care, după credințele din evul mediu, avea loc sâmbăta la miezul nopții. ♦ (
Fig.) Gălăgie produsă de o adunare zgomotoasă. [Cf. fr.
sabbat, lat.
sabbatum, gr.
sabbaton < ebr.
sabbath – repaus].
sabat (Marele dicționar de neologisme, 2000)SABÁT s. n. 1. sâmbătă, ultima zi a săptămânii la mozaici și la unii sectanți creștini, consacrată odihnei și ceremoniilor cultului. ◊ primul tratat din Talmud, referitor la aceste ceremonii. 2. adunare de vrăjitoare care, după credințele din evul mediu, avea loc sâmbăta la miezul nopții; ◊ (fig.) hărmălaie, zarvă. (< fr.
sabbat, lat.
sabbatum)
sabat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sabát s. m. –
1. Sîmbăta la evrei. –
2. Adunare de vrăjitoare. –
3. Zarvă, gălăgie. –
Var. sabaș, șabăț. Fr. sabbat; var., direct din
ebr. šabbāth, iud. germ. schabbes, de unde și
pol. szabas, rus. šabáš „odihnă, repaus” (Vasmer, III, 368),
it. sciabà (Battisti, V, 3393).
sabat (Dicționaru limbii românești, 1939)1) sábat n., pl.
e (ung.
szabat, construcțiune, formă).
Nț. Fel, obiceĭ, deprindere, nărav (rev. I. Crg. 8, 220).
sabat (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *sábat n., pl.
e (lat.
sábbatum, vgr.
sábbaton, d. ebr.
sâbbâth. V.
sâmbătă). Ultima zĭ a săptămăniĭ jidăneștĭ, consacrată repausuluĭ. Adunare nocturnă de fărmăcători și fărmăcătoare care, după credința popoarelor creștineștĭ, era prezidată chear de dracu (fiind-că era impresiunea pe care le-o producea scîrbosu sabat).
Fig. Hărmălaĭe grozavă, nuntă jidovească. V.
țap.sabat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!sabát s. n.,
pl. sabáturi sabat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sabat n.
1. ultima zi a săptămânei la Evrei, cea consacrată repaosului;
2. pretinsă adunare nocturnă a vrăjitoarelor:
unde infernul sabatul adună BOL.;
3. fig. gălăgie mare, dezordine nespusă.
sabat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SABÁT, sabaturi, s. n. 1. (La iudei și la unii creștini) Ziua de odihnă sau ziua a șaptea a săptămânii.
2. Adunare de vrăjitoare care, potrivit unor legende medievale, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, intr-un loc singuratic. ♦
Fig. Gălăgie mare produsă de o mulțime zgomotoasă. — Din
fr. sabbat, lat. sabbatum.