sațietate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SAȚIETÁTE s. f. (Rar) Saț, saturație. [
Pr.:
-ți-e-] – Din
fr. satiété, lat. satietas, -atis.sațietate (Dicționar de neologisme, 1986)SAȚIETÁTE s.f. Saț, saturație; îmbuibare. [Cf. lat.
satietas, fr.
satiété].
sațietate (Marele dicționar de neologisme, 2000)SAȚIETÁTE s. f. 1. saț, saturație; îmbuibare. 2. plictiseală, oboseală, dezgust provocat de suprasaturație; saturație (2). (< fr.
satiété, lat.
satietas)
sațietate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sațietáte (-ți-e-) s. f.,
g.-d. art. sațietắțiisațietate (Dicționaru limbii românești, 1939)* sațietáte f. (lat.
satietas, -átis). Săturare cît nu se maĭ poate:
a mînca pînă la sațietate. Fig.
Sațietate de glorie, a repeta un lucru pînă la sațietate.sațietate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sațietate f.
1. îndopare cu mâncări;
2. fig. desgust produs printr’un uz necumpătat.
sațietate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SAȚIETÁTE s. f. Saț, saturație. [
Pr.: -
ți-e-] —Din
fr. satieté, lat. satietas, -atis.