sărmănuț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂRMĂNÚȚ, -Ă, sărmănuți, -e,adj. (
Pop.) Sărmănel. –
Sărman +
suf. -uț.sărmănuț (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)sărmănúț, sărmănúță, sărmănúți, sărmănúțe, adj. (pop.)
1. sărmănel, orfan.
2. biet, nefericit, nenorocit.
sărmănuț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sărmănúț (
pop.)
adj. m.,
pl. sărmănúți; f. sărmănúță, pl. sărmănúțesărmănuț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂRMĂNÚȚ, -Ă, sărmănuți, -e, adj. (
Pop.) Sărmănel. —
Sărman +
suf. -
uț.