săritor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj.,
subst. I. Adj. 1. Care sare.
2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine grabnic într-o acțiune. ♦
Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva.
3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (
Pop.)
Fântână săritoare = fântână arteziană.
II. Subst. 1. S. f. (
Înv.) Cascadă.
2. S. m. și
f. Sportiv care participă la probe de sărituri. –
Sări +
suf. -tor.săritor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)săritór adj. m.,
s. m.,
pl. săritóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. săritoáresăritor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare,
adj.,
s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare.
2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦
Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva.
3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (
Pop.)
Fântână săritoare = fântână arteziană.
II. S. f.,
s. m. 1. S. f. (
înv.) Cascadă.
2. S. m. și
f. Sportiv care participă la probe de sărituri. —
Sări +
suf. -
tor.