sărit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂRÍT1 s. n. Acțiunea de
a sări; săritură. –
V. sări.sărit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj.,
s. f. I. Adj. 1. (
Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun.
2. (În
expr.)
Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat.
II. S. f. 1. (În
expr.)
A-și pierde sărita sau
a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva.
A scoate (pe cineva)
din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva.
2. (
Pop.) Săritură, salt;
p. ext. distanță mică. ◊
Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. –
V. sări.sărit (Dicționar de argou al limbii române, 2007)sărit, -ă, săriți, -te adj. nebun, dement
sărit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sărít1 (
fam.)
adj. m.,
pl. săríți; f. sărítă, pl. sărítesărit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!sărít2 s. n.sărit (Dicționaru limbii românești, 1939)sărít, -ă adj. (d.
a-țĭ sări mințile).
Fam. Țicnit, zevzec, zălud.
sărit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sărit a. și m. ieșit din minți, nebun:
e cam sărit.sărit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂRÍT1 s. n. Acțiunea de
a sări; săritură. —
V. sări.sărit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj.,
s. f. I. Adj. 1. (
Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun.
2. (în
expr.)
Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat.
II. S. f. 1. (în
expr.)
A-și pierde sărita sau
a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva.
A scoate (pe cineva)
din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva.
2. (
Pop.) Săritură, salt;
p. ext. distanță mică. ◊
Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. —
V. sări.