sărătură - explicat in DEX

sărătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SĂRĂTÚRĂ, sărături, s. f. 1. Faptul de a fi sărat; sare conținută de ceva. 2. Teren bogat în săruri minerale solubile, cu fertilitate scăzută; p. ext. pășune care se întinde pe un astfel de loc. 3. Mâncare preparată cu (prea multă) sare; aliment conservat cu sare. – Săra + suf. -ătură sau lat. salatura.

sărătură (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
sărătură, sărături s. f. (intl.) om cu multă experiență; descurcăreț.

sărătură (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
SĂRĂTÚRĂ (‹ săra) s. f. 1. Faptul de a fi sărat; p. ext. sarea conținută de ceva. ♦ Aliment (prea) sărat; spec. (la pl.) aliment conservat în sare. 2. Denumire generică a solurilor care au un conținut ridicat de săruri solubile în orizontul superior sau depuneri (eflorescențe) de săruri la suprafață. Se disting s. marine (formate pe litoral, sub acțiunea valurilor sau a mareelor) și s. continentale (formate în condițiile unor temperaturi ridicate în locuri cu apa freatică aproape de suprafață, care se deplasează ascendent iar apoi se evaporă). Se mai formează și prin secarea lacurilor sărate sau în jurul izvoarelor sărate. Vegetația de s. cuprinde doar puține specii, în general pipernicite, cu adaptări specifice; printre cele mai caracteristice se numără Salicornia europaea, Suaeda maritima, Artemia maritima.

sărătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sărătúră s. f., g.-d. art. sărătúrii; (terenuri, alimente) pl. sărătúri

sărătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
sărătúră f., pl. ĭ (d. sărat). Lucru sărat, ca: apă sărată (slatină), pămînt sărat (după cum se crede, clisos și impropriŭ agriculturiĭ), mîncare sărată (conserve de carne, de pește, murăturĭ ș.a.).

sărătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sărătură f. carne sărată, pește sărat. [Lat. SALITURA].

sărătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SĂRĂTÚRĂ, (2, 3) săraturi, s. f. 1. Faptul de a fi sărat; sare conținută de ceva. 2. Teren bogat în săruri minerale solubile, cu fertilitate scăzută; p. ext. pășune care se întinde pe un astfel de loc. 3. Mâncare preparată cu (prea multă) sare; aliment conservat cu sare. — Săra + suf. -ătură. Cf. lat. salatura.