sărăcuț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂRĂCÚȚ, -Ă, sărăcuți, -e, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui
sărac. ◊ (Adverbial)
Îmbrăcat cam sărăcuț. –
Sărac +
suf. -uț.sărăcuț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sărăcúț adj. m.,
pl. sărăcúți; f. sărăcúță, pl. sărăcúțesărăcuț (Dicționaru limbii românești, 1939)sărăcúț, -ă adj. (d.
sărac).
Fam. Cam sărac.
sărăcuț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sărăcuț a. și m. sărăcăcios.
sărăcuț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂRĂCÚȚ, -Ă, sărăcuți, -e, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui
sărac. ◊ (Adverbial)
Îmbrăcat cam sărăcuț. —
Sărac +
suf. -
uț.