sărăcei (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)sărăcéi s.m. pl. (înv.) corp de călăreți în număr de 500 care, împreună cu scutelnicii (v.), formau călărimea Bucureștiului sub căpitanul spătăriei (v.).
sărăcei (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SĂRĂCÉI s. m. pl. (
Înv.) Soldați din cavaleria neregulată a Munteniei și a Moldovei. –
Tc. sarıca.sărăcei (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sărăcei m. pl. od. corp de călăreți în număr de 500 cari, împreună cu scutelnicii, formau călărimea Bucureștilor sub căpitanul spătăriei:
sărăcei, scutelnici, ageri călăreți BOL. [Formă românizată din
saragele].
sărăceĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)sărăcéĭ m. pl. (formă romanizată din
sarigele, saragele și
sarangele, cum s’a zis întîi, d turc.
saryca, gălbuĭ, gălbior, nume dat odinioară celeĭ celeĭ maĭ vechĭ călărimĭ turceștĭ, înlocuită pe urmă cu spahiiĭ fără ca numele să dispară, din cauza hainelor saŭ steaguluĭ lor, d.
sarv, galben). Un corp de 500 de călărețĭ iregularĭ care, împreună cu ceĭ 500 de scutelnicĭ, constituĭaŭ călărimea Bucureștilor și eraŭ comandațĭ de căpitanu spătăriiĭ (Șăĭn.).