săpa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂPÁ, sap, vb. I.
Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa
1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.).
2. A face cu sapa
1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ.
3. A scoate cu sapa
1 ceva din pământ.
4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦
Tranz. și
refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima.
5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a ruina, a dărâma, a nimici. ♦
Tranz. și
refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. –
Lat. sappare.săpa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)săpá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. sap, 2
sg. sapi, 3
sápă; conj. prez. 3
să sápesăpà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)săpà v.
1. a lucra cu sapa:
a săpa pământul; 2. a săpa spre a căuta ceva;
3. a face o gaură în pământ:
a săpa un puț, o groapă; 4. a grava:
a săpa în piatră; 5. fig. a căuta să distrugă:
boierii sapă tronul lui Mircea AL. [Tras din
sapă; sensul 5 după fr.
saper].
săpa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂPÁ, sap, vb. I.
Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa
1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.).
2. A face cu sapa
1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ.
3. A scoate cu sapa
1 ceva din pământ.
4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦
Tranz. și
refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima.
5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦
Tranz. și
refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. —
Lat. sappare.