sănătate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂNĂTÁTE s. f. 1. Stare a unui organism la care funcționarea tuturor organelor se face în mod normal și regulat. ◊
Casă de sănătate = sanatoriu; ospiciu.
Sănătatea publică = bunăstarea sanitară, starea de salubritate a întregii populații. ◊
Expr. În sănătatea (cuiva sau a ceva) =
a) urare făcută când se bea un pahar în cinstea cuiva sau a ceva;
b) pentru a onora pe cineva sau ceva, în cinstea cuiva sau a ceva.
Sănătate (bună)! =
a) formulă de urare la despărțire;
b) s-a sfârșit, nu mai e nimic de făcut; puțin îmi pasă! atâta pagubă!
2. Fig. Tărie, robustețe. –
Lat. sanitas, -atis.sănătate (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sănătáte (sănătắți), s. f. –
1. Stare generală bună a organismului. –
2. Sănătate (1) publică. –
3. Salut, formulă de salut. –
4. Toast. –
5. Gata, nimic mai mult! (funcție de
interj.). –
Mr. sînătate, megl. sănitati. Lat. sanĭtatem (Pușcariu 1509; REW 7580),
cf. alb. šendet (Meyer 405; Philippide, II, 653),
it. sanità, prov. santat, fr. santé. Pentru ultimul sens,
cf. pace. –
Der. sănătos, adj. (teafăr; salutar, salubru; întreg, fără defect; intact, incoruptibil; teribil, respectabil),
mr. sînătos, megl. sînitos, din
lat. *sanĭtōsus (Meyer,
Alb. St., IV, 35; Pușcariu 1519; REW 7580a),
cf. nap.
sanetuse, campid. sanidozu, cuvînt de uz comun (
ALR, I, 131);
nesănătos, adj. (fără sănătate, morbos, bolnav);
sănătoasa, s. f. (
fam., fugă, scăpat); poate prin aluzie la proverbul
fuga-i rușinoasă dar e sănătoasă; însănătoși (
var. sănătoșa),
vb. (a se face bine, a se vindeca);
sunătoare (
var. sănătoare, sănitoare),
s. f. (pojarniță, inimioară, Hypericum perforatum; numele altor plante, Crepis foetida, Helianthemum mobile, Hyosciamus niger, Gnaphalium dioicum), datorită virtuților sale curative, alterată fonetic prin etimologie populară considerîndu-se
der. de la
a suna (Pușcariu,
Lr., 17; după Tiktin și Candrea, din
lat. sanatōria, cu aceeași modificare). –
Der. neol. sanatoriu, s. n., fin
fr. sanatorium; sanitar, adj., din
fr. sanitaire; sănicioară, s. f. (iarba-frîntului, Sanicula europaea), probabil intrepretarea
neol. a numelui științific al planetei,
cf. mag. szaniczor (Tiktin).
sănătate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sănătáte s. f.,
g.-d. art. sănătắțiisănătate (Dicționaru limbii românești, 1939)sănătáte f. (lat.
sanĭlas, -átis, d.
sanus, sănătos; it.
sanitá, pv.
sandat, santat, fr.
santé, sp.
sanidas, pg.
sanidade). Starea celuĭ sănătos:
sănătatea e cea maĭ mare bogăție. Starea generală a trupuluĭ, constituțiune, complexiune:
era de o sănătate delicată. Ca termin de salutare:
sănătate ! (subînț.
vă urez). Ca termin de încetare a unuĭ lucru, a uneĭ speranțe, a uneĭ griji îld. „s’a sfîrșit” saŭ „pace bună” saŭ „du-te sănătos și lasă-mă'n pace”:
De acuma, sănătate! dacă nu vreĭ, sănătate! A bea în sănătatea cuĭva, a închina în sănătatea cuĭva, a ridica un toast.
sănătate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sănătate f.
1. starea celui sănătos;
2. starea generală, complexiune:
e de o sănătate delicată; 3. salutare:
la toți sănătate ! 4. toast:
a bea în sănătatea cuiva; 5. pace bună:
dacă nu vrei, sănătate ! [Lat. SANITATEM].
sănătate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂNĂTÁTE s. f. 1. Stare bună a unui organism la care funcționarea tuturor organelor se face în mod normal și regulat. ◊
Casă de sănătate = sanatoriu; ospiciu.
Sănătatea publică = bunăstarea sanitară, starea de salubritate a întregii populații. ◊
Expr. În sănătatea (cuiva sau a ceva) =
a) urare făcută când se bea un pahar în cinstea cuiva sau a ceva;
b) pentru a onora pe cineva sau ceva, în cinstea cuiva sau a ceva.
Sănătate (bună)! =
a) formulă de urare la despărțire;
b) s-a sfârșit, nu mai e nimic de făcut; puțin îmi pasă! atâta pagubă!
2. Fig. Tărie, robustețe. —
Lat. sanitas, -atis.