săltătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂLTĂTÚRĂ, săltături, s. f. Salt; săritură. –
Sălta +
suf. -ătură.săltătură (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)săltătúră,
săltătúri, s.f. (înv. și reg.)
1. salt; săritură.
2. mișcare de ridicare, de înălțare.
săltătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)săltătúră s. f.,
g.-d. art. săltătúrii; pl. săltătúrisăltătură (Dicționaru limbii românești, 1939)săltătúră f., pl.
ĭ. Săritură mică și repetată.
săltătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)săltătură f. săritură deasă.
săltătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂLTĂTÚRĂ, săltături, s. f. Salt; săritură. —
Sălta +
suf. -
ătură.