sălbăticiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂLBĂTICIÚNE, sălbăticiuni, s. f. 1. Animal sălbatic. ♦ Epitet dat unei persoane care fuge de lume, care trăiește izolată, retrasă, departe de oameni și de civilizație.
2. Loc sau ținut sălbatic, pustiu; starea unui ținut sălbatic. [
Var.: (
pop.)
sălbătăciúne s. f.] –
Sălbatic +
suf. -iune.sălbăticiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sălbăticiúne s. f.,
g.-d. art. sălbăticiúnii; pl. sălbăticiúnisălbăticiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂLBĂTICIÚNE, sălbăticiuni, s. f. 1. Animal sălbatic. ♦ Epitet dat unei persoane care fuge de lume, care trăiește izolată, retrasă, departe de oameni și de civilizație.
2. Loc sau ținut sălbatic, pustiu; starea unui ținut sălbatic. [Var.: (pop.)
sălbătăciúne s. f.] —
Sălbatic +
suf. -
iune.