sălbăticime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂLBĂTICÍME, sălbăticimi, s. f. 1. Mulțime de animale sălbatice, totalitatea animalelor sălbatice.
2. Loc sălbatic, nelocuit, departe de orice așezare omenească (civilizată). [
Var.: (
pop.)
sălbătăcíme s. f.] –
Sălbatic +
suf. -ime.sălbăticime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sălbăticíme s. f.,
g.-d. art. sălbăticímii; (locuri, animale)
pl. sălbăticímisălbăticime (Dicționaru limbii românești, 1939)sălbăticíme și (est)
-ăcíme f. Sălbătăcĭune. Sălbăticie.
sălbăticime (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂLBĂTICÍME, (
2)
sălbăticimi, s. f. 1. Mulțime de animale sălbatice, totalitatea animalelor sălbatice.
2. Loc sălbatic, nelocuit, departe de orice așezare omenească (civilizată). [
Var.: (
pop.)
sălbătăcíme s. f.] —
Sălbatic +
suf. -
ime.